CU DRAGOSTEA LA… RMN

Mulți oameni care experimentează fenomenul îndrăgostirii vor să înțeleagă, în special după ce se despart de cel/cea de care au fost îndrăgostiți, ce li s-a întâmplat. Este prea frumos ce trăim atunci când suntem îndrăgostiți ca să fim preocupați de ce se întâmplă exact în creierul nostru, nu? În afară de faptul că vor să înțeleagă ce s-a petrecut cu ei în timp ce erau îndrăgostiți, ei mai vor să înțeleagă de ce iubirea…doare. De ce uneori doare despărțirea de un prieten(ă) și alteori ne este mult mai ușor? Așa că vin la specialist să vadă ce este de făcut.

            Povestea de la care începem analiza este întotdeauna fascinantă. Cu toţii ne dorim să experimentăm acea iubire frumoasă, împărtăşită, cu „fluturi” în stomac şi „aripi” care te fac să crezi că totul e posibil şi niciun efort nu e prea mic pentru a fi cu persoana dragă. Se întâmplă însă şi prea multe situaţii în care iubirea se naşte pe un teritoriu arid şi, în loc de trăiri frumoase, devine sursă de angoasă, tristeţe, suferinţă.

            Ce faci când treci printr-o astfel de experienţă? Cum mergi mai departe atunci când ţi se pare că viaţa nu mai are niciun sens pentru că ceea ce trăieşti este atât de puternic şi dincolo de capacitatea ta de a exercita un minim de control?

            Fiecare dintre noi a fost acolo, cel puțin o dată în viață. Şi a vrut să înţeleagă ce i se întâmplă, de ce nu poate să iasă din starea aceea care nu-i făcea bine. Cei care nu au timp și bani pentru consiliere sau terapie pot apela orcând la Dr. Google, adresând întrebări despre ce înseamnă să iubeşti, cum îţi dai seama dacă ceea ce simţi este dorinţă sau iubire şi altele din acest registru. Să nu credeţi că sunteți specimene ciudate dacă faceți asta – e plin internetul de astfel de întrebări, de unde am dedus că foarte mulţi oameni trec prin astfel de experienţe şi vor să înţeleagă ce se întâmplă când ne îndrăgostim. Din fericire, există şi răspunsuri, iar multe dintre ele vin de la specialişti în diverse domenii – psihologie, medicină, antropologie etc.

            Nu vreau să vă amăgesc spunând că aflarea răspunsurilor la întrebările voastre vă va ajuta să ieșiți mai uşor din starea în care sunteți. Ceea ce obțineți, însă, este înţelegerea raţională a unui fenomen care este asemănat de specialişti cu dependenţa de substanţe precum cocaina. Iar asta vă va ajuta să aveți multă înţelegere şi compasiune faţă de voi, să nu vă mai condamnați pentru slăbiciunea şi incapacitatea de a pune punct unei experienţe despre care, raţional, știți că nu vă face bine.

            Vom explica aici fenomenul îndrăgostirii din două perspective: biochimică și psihologică.

            Teoria biochimică este explicată pe larg de Dr. Helen Fisher, antropolog, cercetător al comportamentului uman, care a studiat şi studiază încă fenomenul îndrăgostirii şi fundamentele lui biochimice. A susținut două prezentări în cadrul conferinţelor TED (Why we love, why we cheat – 2006, The brain in love – 2008).

            Dacă sunteți dintre persoanele interesate mai degrabă de literatură decât de ştiinţele naturii, poate fi o revelaţie pentru voi faptul că suntem conditionaţi biologic. Că tot ceea ce simţim şi trăim este rezultatul proceselor bio-chimice din organism. Că denumirea generică de „hormoni” cuprinde un sistem complex care ne guvernează atât corpul fizic, cât şi dimensiunea psihologică şi sufletească a existenţei. Dragostea este, din această perspectivă, rezultatul unei reacţii biochimice la nivelul creierului şi că nu are nimic de-a face cu inima.

            Dincolo de ceea ce ne face să ne îndrăgostim de o anumită persoană (aspectele ce definesc imago-ul nostru, despre care vom vorbi imediat), atunci când trăim această experienţă se activează, la nivelul creierului, aceeaşi regiune ca atunci când este consumată cocaina – o parte a creierului reptilian asociată cu dorinţa, motivaţia, focusul şi pofta. Aceasta zonă face parte din sistemul de recompense din structura creierului care devine activă atunci cand celulele A10 de la baza lui secretă hormonul numit dopamină.

            În mod ironic, atunci când iubirea romantică nu ne este împărtăşită şi nu putem obţine ceea ce ne dorim, acest sistem devine şi mai activ, iar suferinţa mai acută: dorim mai mult ceea ce nu putem avea.

            Dr. Helen Fisher şi colegii săi, care au scanat activitatea cerebrală a unui număr de persoane îndrăgostite (atât în relaţii fericite, cât şi persoane care tocmai se despărţiseră de persoana iubită), au identificat încă două zone care devin active: cea asociată cu evaluarea câştigului/pierderii şi asumarea riscului, precum şi cea responsabilă de ataşamentul pe care îl simţim faţă de obiectul iubirii noastre.

            Concluzia la care au ajuns cercetătorii este că iubirea romantică este un impuls primar pentru a forma pereche cu cineva anume. Este diferit de impulsul sexual care îi face pe oameni să caute într-o paletă largă de opţiuni. Iubirea romantică este impulsul care ne face să ne concentrăm atentia asupra unui singur individ odată, conservând energia necesară pentru a forma o pereche cu acest singur individ.

            Îndrăgostirea are, deci, caracterul unei dependenţe de substanţe: eşti focusat pe acea persoană, te gândeşti obsesiv la ea, o doreşti, ai nevoie de ea, distorsionezi realitatea şi eşti dispus să-ţi asumi riscuri uriaşe pentru a o obţine. La fel ca o adicţie, este caracterizată prin toleranţă (nevoia tot mai mare de a fi cu acea persoană), sevraj şi recidivă. Atunci când iubirea e împărtăşită şi manifestată, în creier sunt secretate alte substante, oxitocina şi vasopresina, care ne dau starea de bine pe care o simţim atunci când suntem cu persoana iubită.

            Toate aceste informaţii sunt fascinante şi oferă o altă perspectivă asupra fenomenului îndrăgostirii. Nu-l schimbă, nu-i reduc magia atunci când se întâmplă şi nici nu ne vindecă de iubiri neîmpărtaşite, însă  ne ajută să înţelegem mai bine, iar înţelegerea aceasta poate fi o alinare.

            Perspectiva psihologică vine și ea cu un tip de dragoste, numită dragoste romantică. Astăzi o să ne oprim la dr. Harville Hendrix și a lui teorie Imago despre dragostea romantică. El s-a dedicat studiului relațiilor de cuplu pentru a înțelege mai bine cum a ajuns el însuși la divorț și pentru a căuta elementele care stau la baza unei relații maritale de succes.

                Într-o relație de cuplu, afirmă dr. Hendrix,  se reactiveaza anumite nevoi de bază care au fost împlinite inadecvat în copilărie și anumite capacități de bază atenuate sau suprimate. Cărăm în memoria noastră implicită un simț profund de bucurie vis-a-vis de conexiunea și grija de care am avut parte în copilărie și păstrăm, de asemenea amintiri profund înscrise despre suferințele îndurate în cele mai apropiate relații ale noastre. Asta este ceea ce Harville Hendrix numeste imago-ul nostru. În mod esențial, imago-ul vostru este o imagine amestecată, compusă din acele persoane care v-au influențat cel mai mult la o vârstă fragedă.

            Când ne facem mari, adulți fiind, vom căuta în mod incoștient un corespondent pentru acest imago atunci când ne alegem un partener. Astfel, tindem să fim atrași de persoane care împărtășesc din trăsăturile persoanelor de atașament, pe de o parte, iar pe de altă parte, sunt înalt funcționale în zone în care noi suntem slab funcționali. Adică trăsăturile care la noi au fost atenuate, la partenerul nostru se manifestă la intensitate crescută și viceversa. Atunci când găsim o persoană al cărei imago îl declanșează pe al nostru, și complementaritatea funcțiilor pierdute se potrivesc și ele, ne îndrăgostim.

            În timp ce suntem îndrăgostiți, aspectele pozitive ale imago-ului sunt aduse în mod puternic la suprafață.  De aceea nu este de mirare că îndrăgostiții au un sentiment de deja-vu, o senzație de familiaritate. La nivel subconștient, ei se simt iarăși conectați cu persoanele care au avut grijă de ei, doar că de data asta, ei cred că dorințele lor cele mai profunde, cele mai infantile, vor fi satisfăcute. Iubirea romantică, spune dr. Hendrix, este un fenomen creat de creierul vechi. Din perspectiva minții inconștiente, a fi într-o relație de iubire este foarte asemănător cu a fi un bebeluș cuibărit în brațele mamei. Cât privește sentimentul de plenitudine și de unitate care îi învăluie pe îndrăgostiți, aceste se traduce astfel: cei doi îndrăgostiți au ales, fără să-și dea seama, un om care posedă exact acele părți din ființa lor care au fost îndepărtate în copilărie; și-au redescoperit sinele pierdut. De exemplu, o persoană căreia nu i s-a permis să se simtă în largul ei manifestându-și senzualitatea va alege un partener senzual și dezinhibat.

            Aidoma ființelor androgine secționate ale lui Platon, fiecare dintre ele fusese până atunci jumătate de persoană; acum alcătuiesc un întreg. Odată ce romantismul își pierde din energie, suntem mai puțin îndrăgostiți, adică, aspectele negative ale imago-ului sunt în egală măsură aduse la suprafață și aspectele pozitive sunt rapid uitate.

            Harville Hendrix este și el un autor publicat (editura Gerald) și citit la noi în România, deci puteți afla mai multe despre ce înseamnă îndrăgostirea și secretele unui cuplu din cărțile sale. Așa că, fie că sunteți în faza de îndrăgostire, fie într-un impas în relația de cuplu, recomand cu drag cărțile lui, care sunt un curs terapeutic unic, oferind nu numai descrieri ale fazelor iubirii romantice, dar și exerciții utile de cuplu, care conduc la înțelegere, rezolvare și revitalizarea relației.

            Pentru astăzi mi-am propus doar să vă ajut să aflați ce se întâmplă în creierul vostru atunci când sunteți îndrăgostiți, cât și ce se întâmplă cu sinele vostru. Vom reveni cu un alt articol despre o altă etapă a relației de cuplu.